luni, 24 august 2015

Evenimentele de conștientizare publică a importanței colectării selective și valorificării deșeurilor

Cu o abordare complexă care urmăreşte să implice în dezbaterea publică principalele segmente afectate de noul mod de organizare a managementului selectiv al deşeurilor reciclabile în mediul urban prevăzut în noua legislație în domeniu, Institutul pentru Politici Publice (IPP), Liga Habitat şi Terra Mileniul III încep Caravana: ORAŞUL TĂU – RESPONSABIL ÎN RECICLAREA ŞI VALORIFICAREA GUNOIULUI.

Caravana constă în derularea următoarelor activități:

·         consultări publice cu reprezentanţii asociaţiilor de proprietari şi a cetăţenilor;
·         conferinţe de presă pentru informarea media şi a reprezentanţiilor autorităţilor locale privind scopul şi obiectivele proiectului, prilej cu care IPP va supune atenției analize actualizate privind stadiul și provocările actuale din eforturile de colectare și valorificare deșeuri la nivel național;
·         sesiuni de formare privind modalităţi practice prin care societatea civilă poate monitoriza modul în care administraţia locală îşi respectă atribuţiile în domeniul managementul deșeurilor
după următorul calendar:
-         CONSTANTA – joi, 3 septembrie 2015
-         BUZĂU – joi, 24 septembrie 2015
-         CLUJ NAPOCA – joi, 22 octombrie 2015
-         SFÂNTU GHEORGHE - vineri, 23 octombrie 2015.

Transpunând recent Directiva europeană în domeniul deșeurilor, România s-a angajat să atingă ţinte concrete privind valorificarea prin reciclare a deşeurilor de ambalaje. 55% grad de colectare și valorificare a fost obiectivul global pentru toate cele 4 fracţii (hârtie, sticlă, plastic şi metal) la nivelul anului trecut, însă România nu a reușit să atingă nici pe departe această țintă, țara noastră rămânând pe ultimul loc din UE 27 în materie de reciclare a deșeurilor. O cantitate semnificativă de deşeuri provine din gospodării (78,50%) şi numai 5% din deşeurile menajere se recuperează.

Cele trei organizaţii neguvernamentale, iniţiatoare ale acestui demers, urmăresc să responsabilizeze cetăţenii pentru a se implica activ în colectarea deşeurilor, experienţa internaţională în domeniu arătând că o colectare selectivă eficientă se face cât mai aproape de sursa de generare. Infrastructura specifică mediului urban comportă un efort conjugat din partea cetăţenilor, structurilor active ale societăţii civile respectiv din partea autorităţilor publice, toate experienţele şi dificultăţile locale urmând a fi prezentate la finalul proiectului, decidenţilor naţionali în domeniu.

Vă așteptăm cu plăcere la evenimentele din orașul dvs. Persoanele interesate sunt rugate să contacteze organizatorii pentru furnizarea detaliilor de participare până la data de 25 august 2015.
Pentru relaţii suplimentare contactaţi:
  • Raluca Popovici, Coordonator Programe IPP la telefon 0724 68 68 67 sau e-mail raluca@ipp.ro - pentru Conferinţele de presă din fiecare municipiu;
  • Tatiana Musteaţă, Director Liga Habitat la telefon 0726373 000  sau e-mail tatiana.musteata@habitaturban.ro - pentru consultările publice;
  • Florina Voicu, Coordonator Terra Mileniul III la telefon 021 300 37 00 sau e-mail florina.voicu@terramileniultrei.ro - pentru sesiunile de formare. 

Vă așteptăm cu cea mai mare plăcere să vă alăturați acestui demers de creștere a calității vieții în municipiile mari din România,

Cu stimă


Violeta Alexandru                                     Mihai Mereuță                     Lavinia Andrei
Director                                                         Președinte                            Președintă
Institutul pentru Politici Publice               Liga HABITAT                      Terra Mileniul III



LIGA ASOCIATIILOR DE PROPRIETARI HABITAT
ADRESA CORESPONDENŢĂ: OP 49, CP 21 Sector 2 Bucuresti. www.habitaturban.ro, www.regenerareurbana.ro, www.casa-plus.ro; http://urban-plus-ro.blogspot.ro/
PREŞEDINTE: MIHAI MEREUŢĂ - 0744.751.416; mihai.mereuta@habitaturban.ro;
DIRECTOR EXECUTIV: TATIANA MUSTEAŢĂ - 0726.373.000; tatiana.musteata@habitaturban.ro;
DIRECTOR: DANIELA FLORINA HUŢAN - 0743.627.705; dana.hutan@habitaturban.ro;

Aceste evenimente sunt realizate în cadrul proiectului - Dezvoltarea durabilă a comunităților locale prin colectarea selectivă eficientă a deșeurilor - finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România (www.fondong.fdsc.ro)

Pentru informaţii oficiale despre granturile SEE şi norvegiene accesaţi www.eeagrants.org. Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a granturilor SEE 2009 – 2014.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu